Marian Rada și Nae Manea au început curățenia de iarnă. Julio Cesar, Paulista, Pardo și Luciano Vella sunt primii jucători transferabili. Cei patru nu vor merge în cantonamentul din Poiana Brașov. Oficialii giuleșteni le-au transmis clar că sunt liberi să plece. Dintre cei menționați, Paulista și Pardo vor fi trimși la Rapid II în Liga a III-a, în cazul în care nu-și vor găsi echipe. „Sunt oferte pentru cei patru jucători. Le vom analiza și, dacă sunt bune pentru club, atunci îi vom lăsa să plece”, spune directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu. Cesar a intrat de curând în vizorul celor de la Asteras Tripolis, Vella este foarte aproape de un transfer la Newell’s Old Boys, iar Paulista este dorit la Sport Recife. Probleme mai sunt însă în cazul lui Urko Pardo, iar apropiați ai acestuia au dezvăluit pentru ProSport că goalkeeperul nu are de gând să părăsească Rapidul, deși a primit hârtie din partea conducătorilor că este liber să plece pentru 600.000 de euro. „S-au comportat urât cu Pardo. Nu i-au plătit nici chiria, pun presiune pe el să renunțe. Niciodată nu și-a luat banii la timp, iar atunci când i-a încasat, de fiecare dată erau mai puțini decât cei prevăzuți în contract. Pardo nu are salariu de 300.000 de euro în Giulești, și nici de 250.000 de euro…”, dezvăluie apropiați ai goalkeeperului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER